Poveşti din bătrâni

Pentru Bunicul Meu,

by Cris Stan

–  mă numesc …dar să zicem că decât o anonimă îi un nume : Cristina, dar să spun uşor şi povestea mea…Intr-o zi la un capăt de ţară, viaţa la ţară… trăia o familie… formată din 5 fraţi- (surori şi 3 fraţi, cu mamă şi tată). Mama se trăgea dintr-o familie de oameni gospodari dintr-o zonă de munte, oameni de la munte cu griji, cu gânduri, cu lucrul terenurilor. Tata, din apropierea oraşului Ploiesti, oameni simpli și bunici adevăraţi, cu valori morale trăite, formate aici în sat, se vedea pe fiecare locuitor al aşezării. Eu, mai sugubeaţă, dar cu o ambiţie de fier, am crescut departe, acolo unde muntele este mai aproape de cer, acolo unde dealurile Piemontului Getic – Dealurile Argesului, eram în căutare de aventuri: ba cu vaca la islaz (deşi Bunicul îmi spune că ,, dacă pierzi vaca, să vii acasă, dragă fată, cântând, şi eu voi ştii ce s-a întâmplat)… bineînțeles că nu vroiam să vadă că … cert o mai pierdeam, mă dădeam la joacă, eram un copil fericit!!!!….Am învăţat de la Bunicul, care acum nu mai este de mult, adevăratele valori – am învăţat că Adevărul trebuie să primeze, că trebuie să-mi fac rugăciunea de fiecare dată şi la bine şi la rău, că era om trecut printr-un lagăr , fusese pe front în război la graniţă, luptase la Odessa–Mare Om!!!..ar fi putut să rămână în Ucraina, ar fi fost căsătorit cu o frumoasă rusoică… că-s frumoase foc!!!!! şi-a iubit locul natal foarte tare, a iubit Țara !!!!!iu. Am amintirea clară cum și ce pasionată eram atunci când îmi povestea poveşti auzite în război, şi cum îmi spunea…despre Lupta de la Moisei(Maramureş)….era Naratorul meu, la orice oră …. nu se plictisea deloc, îmi răspundea la orice întrebare de la 10-12 ani de genul.. ,,bunicule de ce păsările se reîntorc înapoi la cuibul lor” sau ,, În pădurile astea trăiesc lupii”; ,,dar mistreți,, da urşi… şi întrebările erau multe, multe, poate îl oboseam dar nu s-a plâns niciodată, se oprea de fiecare dată fie că eram la strânsul fânului, sau la adunat de prune (cloațe pentru ţuică sau prune dulci toamna, pentru magiun şi compot), ori la mâncat cireșe în vârful pomului ținându-mă să nu cad… sau certându-mă că și de acolo, iară, îl intreb, zicea ,,ai grijă să nu aluneci, ai să vezi ce bătaie îți iei”.  Nu mi-a dat decât o palmă pentru că vulpea a luat o găinuşă tare pitică pe care mi-a dat-o în grijă să o urmăresc pentru că făcea ouă departe de casă (coteţul găinilor) – am zis că am văzut-o dară nu o văzusem eram prea ocupată cu jocul pe dealuri… iară vulpea a venit, a luat-o… şi a plecat!! s-a făcut nevăzută… oo dară ce tare a durut acea palmă, eram vinovată, ,,era responsabilitatea mea… iar eu nu îmi făcusem treaba bine!! mi-a zis,, este corect aşa!!!- de mâine nu am să-ţi mai răspund la nici o întrebare … să vezi unde îţi este greşeala”- am fost supărată tot eu… mi-am făcut bagajul, am vrut să plec… că i-am zis ,,mama nu dă în mine,, şi dai Tu!!!.. de ce?… apoi plecând aşa pe drum mi-am amintit câteva din lucrurile învăţate până atunci de micuţă, avea dreptate, greşisem, și m-am întors… spunându-i ,,Știu unde am greşit, dar Tu, să nu vorbești cu mine decât când voi vrea eu”… a înţeles, nu m-a deranjat, deşi ,,mă vedea că fac eforturi să fiu supărată pe El… dar mă ispitea cu o glumă la care nu mă puteam abține din râs, mă prindeam de poantă… căci îi plăcea… să fie provocat, așa în felul ăsta, i-a cultivat încrederea in mine.
L-am apreciat, apoi, nespus de mult!!!! Trebuie valoarea să o vezi în tine, iar apoi muţi munţii, voi şti ce ai şi ce eşti și nu te grăbi… Festina lente!!!!(Grăbeşte-te încet!!!!) Poate la săpat de porumb sau altele… gradinărit… și activitățile de aici din lumea și viața satului de altădată, se oprea și îmi răspundea. Din cei 5 copiii câţi are, Mama (Ea fiind prima dintre copiii lui – sunt trei fraţi) ar fi dorit să rămână unul dintre noi cu ei, căci erau bătrâni, iar muncile de la sat mi-au prins bine în viaţă, m-au responsabilizat, asta este meritul bunicilor mei… au avut un tact deosebit pe care mi l-au insulflat… sau poate îl aveam şi eu… Azi sunt cadru didactic… profesor, deşi mi-am dorit mult să devin inginer silvic, m-au făcut Om!!!. Niciodată, nu m-am dat în lături, niciodată nu am zis nu, am muncit și bine mi-am făcut!!!. Adevăratele valori le identifici târziu, sau poate niciodată, dară dacă există cineva care să ţi le-insufle, atunci, Jos pălăria pentru acel Cineva!!!-A plecat într-o zi cu rezonanță (26 decembrie 2004) -un mare cutremur în Indonezia, mulţi morţi!!!!!.. într-o zi sfântă, s-a dus… singur!!!!… departe de cea care l-a însoţit atâta timp (Bunica)… era plecată la copiii ceilalţi (departe, tocmai la Târnăveni)… Intreb acum, a fost corect?!! Să fie aşa… cât suntem de mici în fața celui ce vine într-o zi și ne ia…Nu putem riposta. A venit vremea şi gata, a plecat!!. Eu, eram departe, pe meleaguri maramureşeneşti, ca să vezi ce ironie a sorţii, într-o zi fascinată de poveştile Bunicului… am ajuns căsătorită cu un maramureşean-săpânţean (soţul meu drag şi scump – Mulţumesc lui Dumnezeu în fiecare zi că l-am întâlnit și ne-am găsit reciproc, că mi l-a dat)… am primt în 29 decembrie 2004, teribila veste!!!. Au uitat de mine, cei din familie, nu am putut nici să-mi iau la revedere… S-a dus!!! dar în mintea și inima mea… mereu va fi … Ştiu, îl simt că mă veghează, ştiu şi acum, tot ce m-a învăţat că: viaţa îți oferă, dar viaţa îți dă și lecții din care poţi învăța și îndrepta multe, sau poţi trece pasiv, fără să-ți pese de nimic!!!..Nu i-am spus niciodata că: a fost Eroul meu, şi că Mulţumesc lui Dumnezeu, mereu, că mi l-a dăruit. Era un om cu o simplitate deosebită, rară, un om pentru care orice vorbă era spusă cu un oarecare zâmbet, o blândeţe blajină fără scopuri ascunse, …pe care nu o poţi identifica la toată lumea… o ai sau nu, te naști cu ea sau nu. Un suflet nobil, care mi-a insuflat generozitate, empatie, altruism, compasiune, toleranță şi mai ales o responsabilitate socială la tot ce mă înconjoară. Să fiu bună, corectă şi punctuală. Adevărul, spunea, ,,primează”, vei fi un om de caracter doar aşa!!!.Nu neg valorile însuflate de părinţii mei, mi-au dat educația cea mai bună, pentru momentul respectiv, sunt cei mai buni și îi iubesc!! Dar, Bunicul (OM- simplu de la țară cu 4 clase, dar cu o experiență de viață, cu mult curaj şi perseverență, cu miile de glume pe care mi se părea că doar eu le înţelegeam… o ,,fecioară,, ca şi zodie simţită, cu cei 7 ani de acasă, trecut printr-un război, prinzând şi criza agricolă și socială după 1945)… a fost, este şi va fi în continuare, cât voi trăi, EROUL MEU!!!!

Reclame

7 responses to “Poveşti din bătrâni

  1. vreau sa pun diactiticile cum fac?

  2. multumesc mult asa am sa fac..

  3. Scutul

    Când orice scut are
    forma de inimă,
    nu-i de mirare
    că-n noi înşine inima pare un scut.

    Ce aperi în noi cu tăria
    pietrei peste care am trecut,
    inimă, tu, ca un scut?
    Aperi ce-n dosul tău este?
    Intâiul suflet al nostru,
    amarantul cu veşnica floare, copilăria?

    Aperi ce-n noi e poveste,
    ce n-are nevoie de scut,
    amintiri sângerânde de ghimpi
    şi de roze din vremi de-nceput,
    amăgirea supremă, ardori de pleromă,
    dragostea albă cu mândra-i aromă?

  4. Mulţumesc
    Oare ne gândim că trebuie să rostim cuvântul „mulţumesc”, ori că trebuie să ne arătăm mulţumirea faţă de o altă persoană prin faptele şi atitudinile noastre? Sau, pur şi simplu, acest cuvânt nu înseamnă nimic pentru noi?! Există oameni care folosesc de multe ori acest cuvânt, încât la un moment dat devine ceva obişnuit, chiar lipsit de sens; o spun pentru că aşa este frumos sau politicos. Alţii, mai rău, nu ştiu să folosească deloc cuvântul „mulţumesc”. Unii suntem învăţaşi să spunem „mulţumesc” doar pentru lucrurile mari pe care ceilalţi le fac pentru noi. De cele mai multe ori, credem că nu este nevoie să mulţumim şi prin vorbe, ci doar prin fapte şi atitudini. Mulţumirea trebuie să fie exprimată atât prin fapte, cât şi prin cuvinte.
    In „Pilda celor zece leproşi” din Evanghelia după Luca, capitolul 17:10-19, avem cel mai clar exemplu al faptului că este important să ne exprimăm mulţumirea şi prin cuvinte. Dintre cei zece leproşi care au fost vindecaţi, doar unul s-a întors să mulţumească: „Unul din ei, când s-a văzut vindecat, s-a întors slăvind pe Dumnezeu cu glas tare.”
    Dacă a spune „mulşumesc” a fost important chiar şi pentru Domnul Iisus, haideţi să învăţăm cu toţii să spunem „mulţumesc”.

    • Buna seara, imi permit sa va intreb la ce va referiti in postarea dumneavostra? Sunt de acord cu ce ati scris mai sus dar as vrea sa stiu de ce va simtiti ne-multumita si daca putem sa indreptam asta, o vom face cu siguranta. In speranta ca imi veti raspunde curand …va multumesc!

      • eu nu sunt nemultumita , am postat trei povesti -scrieri ..nu am de ce sa fiu nemultumita..dar poate imi spuneti dumneavostra la care anume postare va referiti? Vă multumesc si eu pt. raspuns!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s