Articole blog

Vin sărbătorile de iarnă,

Dacă aş fi un copac, mi-aş trage rădăcinile din satul românesc, din frumosul Bărăgan, unde m-am născut şi mi-aş înălţa crengile către oraşul în care trăiesc acum, poate un copac să-şi reteze rădăcinile şi să pornească aşa prin Lume? (mă întreb retoric desigur)

“Se  apropie sărbătorile de iarnă şi casele sunt acoperite de zăpadă, ninge cu fulgi mari şi nu-i nici ţipenie de om pe drum. Doar noi, copiii veniţi de la oraş ieşim la zăpadă. Târâm după noi saniile tocmai aduse şi pregătite ptr. vacanţă. Bunica ne lasă să ieşim la joacă pentru că are treabă, sunt în toi pregătirile ptr. masa de Crăciun, oala cu caltaboş este deja pe foc (nu mă atrage prea tare mirosul, să fiu sincer), cozonacii sunt în cămară la rece, carnea rumenită de porc fierbe într-un ceaun pe pirostrii afară. Gerul crapă pietrele şi noi ne tăvălim prin zăpada neatinsă. Vacanţa de iarnă ne adună pe toţi aici, la bunica, la ţară, în satul unde vremea parcă nu trece. Odaia unde se aşează masa e mică, dar asta nu ne împiedică să stăm grămadă în jurul sobei. Din când în când, mamaie mai bagă un lemn şi soba prinde viaţă, trosneşte din încheieturi lemnul şi cedează sub flăcări. Miroase a vin fiert şi a cozonac proaspăt. Suntem rumeni în obraji de la frig şi de la aerul îngheţat.” Scriam asta în jurnalul meu de aduceri aminte, lucruri frumoase şi senine. Copilăria trece, dar locurile care au avut impact emoţional puternic rămân, rămâne satul şi aroma lui de vechi şi statornic, rămâne odaia zugrăvită în alb curat, rămân icoanele de pe pereţi cu sfinţii lor blajini şi soba care miroase a lemn ars mereu. Putem să schimbăm lumea şi să răsturnăm filosofiile dar întotdeauna ne vom întoarce la satul unde am deschis ochii şi am văzut pentru prima dată cerul senin. Cu riscul de a deveni patetic, mi-e dor de mirosul de pâine de casă şi de vin fiert cu scorţişoară pe care bunica mea îl servea întotdeauna de sărbători. Mi-e dor de mâinile muncite şi aspre cu care mă mângâia pe cap când eram cuminte, (între noi fie vorba, destul de rar se întâmpla să fiu cuminte). Dar de sărbătorile astea am decis să îmi răstorn desaga cu amintiri şi să o pornesc pe drumul şerpuit care duce la casa bunicii, să rămân acolo în noaptea magică de Crăciun. Poate se va întâmpla o altă minune şi pentru o clipă mă voi simţi iar copil şi-l voi aştepta cu…minte pe Moş Crăciun.

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s