Mărţişorul

Deşi Primăvara aceasta se dovedeşte foarte timidă şi un pic întârziată calendaristic,cu siguranţă se va instala în toată măreţia ei peste foarte puţin timp. Din cele mai vechi timpuri, venirea Primăverii a fost sărbătorită şi cinstită de neamul românesc în mare parte datorită faptului că am fost un popor agrar, implicit legat de pământul şi natura roditoare. Am găsit legenda care vorbeşte despre apariţia Mărţişorului aşa cum îl ştim astăzi, şnurul alb cu roşu pe care îl dăruim în fiecare primăvară şi o împărtăşim astăzi cu dumneavoastră.

“Conform legendei, în prima zi a lunii martie frumoasa Primăvară ieşind la marginea pădurii a văzut în desişurile de porumbar un ghiocel care ieşea de sub zăpadă. Primăvara a hotărît să ajute ghiocelul să iasă şi a început să îndepărteze crengile ghimpoase din jurul lui. Văzând toate aceste, Iarna s-a înfuriat, iar vîntul puternic şi zăpada au ucis firava floare. Primăvara încercase din răsputeri să apere floricica acoperind-o cu mâinile gingaşe şi astfel se înţepase de ghimpii porumbarului. Picătura fierbinte de sînge a căzut pe petalele florii şi aceasta a înviat. În aşa mod, Primăvara a biruit cumplita Iarnă. De atunci Mărţişorul este simbolul primăverii, iar culorile reprezintă sîngele roşu căzut pe zăpada albă.”

Să ne bucurăm împreună de o primăvară frumoasă. La mulţi ani tuturor!

Reclame

One response to “Mărţişorul

  1. Din pacate a ramas doar un simbol, minunatul Martisor. Daca nu il purtam intreaga luna Martie, nu ocrotim acest frumos obicei. La piept sau drept bratara, macar snurul Martisorului sa fie purtat. Cu tristete, constat ca romanii de pretutindeni pretuiesc Martisorul, mai mult ca romanii din Patrie. Martisorul ramane doar o legenda daca nu este purtat. Cu regrete pentru aceasta realitate, Cerasela Platz.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s